Cântecul omului...

26 Mai 2014

După cum vedeți și știți

Se duc oamenii cinstiți

Și cei drepți se duc pe rând,

Prea devreme, prea curând!

Ce nedrept se rupe firul!

Prin grădină crește pirul,

Răutatea-i tot mai deasă,

Iarba-i cu dureri de coasă...

Din Infern până-n Olimp

Omul nu mai are timp

Nici de el și-n lumea largă

Zi și noapte tot aleargă

Până la sfârșit de nume,

Pentru ce? nu știe-anume,

Din adânc până-n Înaltul

El se crede ca nealtul

Mai deștept și mai frumos,

Niciodată mai prejos

Decât înălțimea lui,

Fără el mărire nu-i!

Demn e cel ce recunoaște,

Nici pe el nu se cunoaște,

Mai puțin decât nimic,

Omule, cât ești de mic!

Totuși pe pământul nost'

Cel de sus ți-a dat un rost

Și de-atunci tu uiți mereu

Chipul sfânt de Dumnezeu!