Triste versuri...

16 Mai 2014

„Triste versuri”, ca de obicei

Mă întreb și-acum- tristețea, ce-i?

Eu am „testat” aici aceste versuri

Care nu au mai multe înțelesuri,

Dintre toate e doar unul singur

Pentru atunci când voi rămâne singur,

E Dorul meu de-a fi acolo viu

În Munții cei mai dragi pe care-i știu,

Atunci când trupul obosit de humă

Acolo-n amintirea lor se înhumă,

Pădurile și-acum din stâncă-n stâncă

Recită versuri ce nu le-am scris încă!

Niciun cuvânt din suflet nu e trist,

Prin fiecare-n parte eu exist,

De-aceea vă tot spun la fiecare

Nu e venire fără de plecare

Și dacă n-ai venit e în zadar

Orice plecare scrisă-n calendar-

„Triste versuri”, ca de obicei

Mă-ntreb acum-tristețea oare, ce-i?