Întâiul meu poem...

11 Noiembrie 2014

Eram copil în Munții din Apus,

Mi-aduc aminte ca de-un frate bun

De întâiul meu poem ce l-am compus

Pe-o frunză veștejită de alun...

Păzeam cu grijă mieii pe coline

Și ei pășteau din ultima otavă

Când a căzut rănită lângă mine

Minunea, cea fără sfârșit, din slavă

Și-acolo, între palmele-amândouă,

I-am descântat, precum un vrăjitor,

Ochii mei îmi erau plini de rouă

Și de-atunci mi-e sufletul izvor!

Cine vrea și poate, să înțeleagă

Întâiul meu poem de pe pământ,

De-aceea toamna mi-e atât de dragă

Și dragă mi-e risipa care sunt...