Duminică,
16 Noiembrie 2014
„Ce
ne-tot dai atâtea sfaturi
Bătându-te
cu pumnii-n piept?”
Între
vremelnicele haturi
Eu nu mă
cred un înțelept
Și nu e
mâna vinovată,
Nici
gândul meu de-a pururi viu,
Cuvintele
acestea, iată,
Când vin
de-a valma să le scriu!
Să nu vă
fie o povară,
Măcar ca
umbra unui nor
Citindu-le
să nu vă doară
În veci
de veci lumina lor!
Cu
sufletul scăldat în rouă
Îmi port
sorocul dat prin lume,
Sunt om și
eu, asemeni vouă
Și nu
vreau laude antume
Și fața
mea nicicând nu-i tristă,
Iar pentru
cei ce-mi spun cu ciudă
Că Cel de
Sus nici nu există,
În rugă
sufletu-mi asudă!
Poemul meu
de-acum învață
Și-așa
va învăța mereu
Cu sfânta
poftă de viață
Ce-i
Dragostea lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu