2
Octombrie 2015
Mi-e dragă
toamna și din toamnă sunt
Îndrăgostit
de-a pururi de cuvânt,
Martori
mi-au fost izvoarele și sfinții
Că prea
destul mi-au îndurat părinții
Tăceri
însângerate-acolo-n Munți
Când
umblau pe brumă, triști, desculți,
Copil
fiind, înlăcrimat din Dor
Eu nu
le-nțelegeam durerea lor
Și din
Copilăria mea frumoasă
Nu
bănuiam ce gânduri îi apasă,
Din tot ce
adunau, nutrețuri, grâne
Cât
pentru iarnă lor le mai rămâne;
Când sub
acele nesfârșite zări
Tot auzeam
de cote și de dări,
De-un
Horia înveșnicit pe roată
Așteptându-l
să mai vin'odată,
De un
Iancu fulgerând pe cal
S-alunge
tot amarul din Ardeal,
Un tulnic
încă murmură pe creste
Dumnezeiască,
tragică poveste...
Mi-e dragă
toamna, tare-i cumsecade!
Frunza ei
ce murmură și cade
O să vină
din adâncuri iară
În
fiecare an, la primăvară
Și
ierburile, tot mai fără coasă,
De unde
pleacă vin mereu acasă,
Iar noi,
iubito...când o fi să fie
Ne vom
întoarce-aici, în Poezie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu