Odă frumuseții...

5 Octombrie 2015

Frumusețe, frumusețe,

Nu e om să nu te-nvețe,

Eu știu bine cât mai vrei

Să te joci cu ochii mei,

Să te-ascunzi în zarea lor,

Ei de dor, tare mă dor,

Când lumina ta de-aproape

Mi se tulbură sub pleoape;

Frumusețe nu fi tristă,

Alta-n lume nu există

Și tu știi atât de bine,

M-am obișnuit cu tine,

Cum e-obișnuit izvorul

Când bea apă căpriorul,

Lasă-mi ochii amândoi

Să se culce între noi,

Când s-or deștepta din vis

În poemul meu promis,

Tu acolo să rămâi,

Frumusețe-căpătâi!

Cine ești, de unde vii

În tic-tacul inimii?

Pe pământ, în viața toată

Nu te-am întrebat vreodată,

Dar te-aud, te văd, te simt,

Frumusețe, nu te mint

Și de tine-o să mă mir

Câtă vreme mai respir,

Câtă vreme glasul meu

Laudă pe Dumnezeu,

Cel ce-a pus în ființa ta

Toată nemurirea mea!

Nicolae Nicoară-Horia