Armele...

 

Am urât armele, le urăsc și acum,

Citeam „Moartea căprioarei” plângând,

Pușca aceea cu mirosul de fum

Îmi stăruie ca un ghimpe în gând...

Cuvântul „arme” pe suflet m-apasă,

Nu m-am jucat niciodată cu ele,

În toată Copilăria mea de Acasă

Altele erau jucăriile mele,

Cu păsări, cu stele, acolo la țară

Îmi cioplea tata din lemn piramide

În care m-ascundeam de urâtul de-afară,

O armă, oricare, întotdeauna ucide!

Trăiesc o vreme tot mai în derivă

Și Cerul parcă s-a schimbat la față,

Am urât armele și moartea deopotrivă,

Ce sfântă e Dragostea mea pentru viață!

22 Ianuarie 2022

Nicolae Nicoară-Horia