Vă iubesc și sufăr pentru voi,
Românii mei, câți mai sunteți în țară,
Românii mei, îngândurați de-afară,
Un neam cuprins de griji și de nevoi!
Același grai ne leagă de cuvânt
Și-același Dor îngemănat ne-apasă,
Un singur prag, e pragul de Acasă,
Pe care îl avem pân' la mormânt!
Când Dumnezeu ne-a dat la fiecare
Nu-ntâmplător, un suflet de român,
Să îl purtăm ca pe-un odor la sân,
Dar dezbinarea dintre noi mă doare!
.........................................................
Vă iubesc și sufăr pentru voi,
Îl rog în Rugăciunea mea fierbinte,
Îndură-Te de neamul meu, Părinte
Și mântuiește-mi Țara de nevoi!
25 Ianuarie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu