Se face-n jurul meu tot mai târziu,
Cât de aproape, simt, că e momentul,
Ca tine, Iancule Avram, să-mi scriu
Ce deznădejdea-n gânduri Testamentul!
Văd și eu precum vedeau atunci
Ochii tăi, mistuitori ca para,
Speranța din bătrâni se stinge-n prunci,
Prea zilnic ni se-mpuținează Țara!
O, Neam al meu, nu vrei să te ridici
Din somnul plin ca râul de gunoaie
Și toate câte nu le spun aici,
Ți-apasă sufletul și-l încovoaie!
.......................................................
Se face-n jurul meu tot mai târziu
Și lumea toată parcă e pe ducă,
Vreau Testamentul, Iancule, să-l scriu,
Citească-l cine poate să-l traducă...
Joi, 15 Decembrie 2022
Cât am colindat...
„Unicul dor al vieții mele e să-mi văd națiunea mea fericită!”
Avram Iancu, 20 Dec. 1850
Cât voi colinda în jos și-n sus,
De-a lungul și de-a latul pe pământ,
Munți ca Apusenii-n lume nu-s,
Nici ca Moții oameni nu mai sunt!
În sufletele lor, mereu bogate,
Fericit e cel ce a pătruns,
Dumnezeu le-a pus aici de toate
Și aur și durere îndeajuns!
De legământ nu-i nimeni să-i dezlege,
De Legământul dat întâia oară,
Din Țară și din datini și din lege
Nu i-a scos niciun dușman afară!
Pe crestele cernite de sub nori
Stau de veghe Horia și Iancu,
Între primejdii prinși adeseori
Dinspre moarte apărându-și flancu'!
Acolo mi-a fost dat spre dimineață
Să văd lumina lumii-ntâia oară
Și de-atunci am să o port prin viață
Până se face în cuvinte seară...
Cât am colindat în sus și-n jos,
Pe pământ de-a lungul și de-a latul,
Un alt câștig nu-mi este de folos,
Care să-i pună sufletului hatul!
Dar simt în mine o durere multă
Și-n fiecare vers aici o spun:
De Testamentul lui cine ascultă,
De cel fără odihnă sub gorun?
Pentru popor și celălalt pe roată
Și-a dat suflarea, ultima, sub frig,
Mă doare și prin viața asta toată
Iubirea pretutindenea mi-o strig!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu