Ia-mi, Doamne, tristețile toate și du-le
Departe-n pustie și pune-le ham,
Mă gândesc la cei închiși în celule,
În numele Libertății acestui neam!
Și sufletul lor se gândește la mine,
Cum în vreme de secetă, norii la ploi,
Lovit cu pietre, îngropat în rușine,
Pururea el este viu printre noi!
Mișună întunericul ca o stafie,
Lasă-mi Lumina întreagă sub pleoape,
Mâna mea până la capăt s-o scrie,
Nașterea Fiului e-atât de aproape!
Ispita simt cum de voie mă duce,
Se-ntreabă unii: Răstignit dac-a fost
Pe lemnul acela sub formă de cruce,
Nașterea oare mai are rost?
Irodul din ei îl vrea iarăși ucis,
Să nu mai fie în lume niciun Crăciun,
Tu, cel ce-ai vestit-o pe Maria în vis,
Învață-mă, îngere, ce să le spun!
Păcatele lor și așa sunt destule
Fără număr, ca prundișul din râu,
Ia-mi, Doamne, tristețile toate și du-le
Departe-n pustie și pune-le frâu...
Duminică, 18 Decembrie 2022
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu