Să ne-amintim de el!
De Ochiul dumnezeiesc din
Lacrima lui!
Între două paranteze de
aer...(31 martie 1933 -13 Decembrie 1983)
„Și-atunci, dacă lui Dumnezei
îi spui tu,
mie de ce-mi zici
dumneavoastră?
Hai bătrâne, zi-mi Nichita...”
„Mihai Viteazul a intrat în
Alba Iulia călare pe un cal, nu pe un câine...”
„Am să vă spun un lucru, cu
riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.
”
„Tu să nu te tragi cu mine de
şireturi, întrucât eu mă port desculţ. ”
„Totul e simplu, atât de
simplu, încât devine de neînţeles.”
„Oamenii sunt păsări cu
aripile crescute înlăuntru.”
„Vai autorului care nu seamănă
cu scrisul său, - şi vai poetului care nu seamănă cu versul său! ”
„Poetul, ca şi soldatul, nu
are viaţă personală.”
* * *
Cine uită sufletul meu...
Nichita Stănescu
E viu printre
Noi,
Printre cuvintele
Și necuvintele
Noastre!
Cine uită sufletul meu,
Spune Îngerul,
Dintre astre
Nu-și mai aduce aminte
De el
Nici Dumnezeu!
* * *
Îngerul...
Aripile unui înger
nu ating niciodată pământul,
ele sunt deschise
întotdeauna
spre Cer!
Fericit e cel ce a privit
vreodată
în ochii lui,
în ochii îngerului
din el!
De multe ori,
de prea departe,
uităm,
că îngerul acela păzitor,
locuiește în fiecare
dintre
noi...
Fântâna îngerului...
Și vine îngerul să bea
Vremelnicie
Din
Fântâna mea,
Şi din tăria lui
Albastră
El știe
Despre setea noastră,
De setea
Dinspre veșnicie...
Și cumpăna spre cer
Se înalță
La îndemâna tuturor,
Sorbind
Cu dragoste de viață
Din apa ei
Acei ce vor.
Și vine îngerul să bea
Un strop
Din poezia mea...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu