Nu mă tângui, Doamne, la ce
bun?
Viața asta scurtă, oricum
trece!
În Poezie gândul mi-l răzbun
Și sufletul în pace își
petrece...
Griji nu-mi fac de-averea ce
rămâne
Pe urme și din față,
deopotrivă,
Ziua de azi e-n Ziua cea de
mâine,
Ce niciodată nu mi-e
împotrivă...
Nu îi condamn pe cei ce-mi
spun „maestru,”
Și-așa cuvântul știu că nu mă-ncape,
Nu-mi pun cenușă-n cap și nici
sechestru
Pe visele poetizând sub
pleoape...
Nu mă tângui, Doamne, nu mă
tângui,
Ca Horea pe roată, din Albac,
Nici el n-a cerut milă nimănui:
„Tată, iartă-i, căci nu știu
ce fac!”
Sâmbătă, 17 Octombrie 2026
Nicolae Nicoară-Horia


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu