Sunt ostenit de-atâta Rugăciune...

In memoriam
GRIGORE VIERU

Lăsaţi-mă să m’odihnesc puţin
În Lacrima ce mi-a fost dată mie
Din Ochiul Creatorului divin
Să locuiesc aici în Poezie...

Zăpada peste mine să se-aştearnă-
Nu trebuia, nu trebuia să mori!
În jurul meu acum e-atâta iarnă
Şi soarele se-ascunde după nori;

E vinovat şi el că tu te-ai dus,
Spre ceruri gândul dacă mi-l ridic
Parcă aud dojana ta de sus-
„Nu am, moarte, cu tine nimic”!

Şi cât ai stat tu, frate, printre fraţi,
Adesori nu te-am băgat în seamă,
Ne tot vorbeai de flori şi de Carpaţi,
Ne tot plângeai despre-o anume Mamă,

De Dorul ei de pe-un picior de plai
Că nu îşi are-Acasă toţi copiii-
La despărţirea ta şi mereu-vai!
Noi ne slăvim plecaţii şi nu viii!
.....................................................

Sunt ostenit de-atâta Rugăciune,
Lăsaţi-mă să m’odihnesc puţin,
Măcar acum fă, Doamne, o minune
Cu neamul meu- să îl trezeşti. Amin.