UITAREA DIN NOI...

28 febr. 2009.

Îmi scriu Poemul pe tăcerea din pietre,
Pietrele Munţilor mei din Apus,
Cine vreodată o să mă ierte
Că nu le-am rostit îndeajuns?!

Nu mai e timp să ne-amintim tine,
ISTORIA noastră- la ce bun?
Nici de foame, nici de sete nu ţine,
Unde e Umbra de sub gorun?

Nici tu nu mai eşti, nici ea nu mai este,
Pe amândoi viforul v-a doborât...
Şi totuşi, fără această Poveste
Mi s-ar face târziu, mi s-ar face urât!

HORIA! Doamne al nostru de jos,
Cum zdrobiră cu roata oasele tale!
Unde sunt răii, împăratul fălos,
Unde sunt vânzătorii din Vale?
..................................................

Cuvintele-acestea când vi le spun
Roata se-nvârte în mâini de călău,
Aprindeţi măcar o lumânare acum
Şi o puneţi lângă Numele său...

Duhul lui- chivără roşie încă
Mai arde în sufletul Moţilor viu!
Uitarea din noi e tot mai adâncă,
Cine-o plăteşte? vom şti mai târziu...