13 Iulie 2019
M-au născut părinții
mei încet,
Nașterea nicicând să nu
mă doară,
Nu sunt eu cel mai iubit
poet,
Dar știu că îmi iubesc
această Țară!
Da, o iubesc și sufăr
deseori
Când lacrima pe suflet o
apasă,
Această țară plină de
splendori,
De care celor duși nici nu le pasă,
Când o vorbesc străinilor
de rău,
Afurisit le fie-n veci
câștigul,
Eu am rămas aici la sânul
tău
De-am îndurat și arșița
și frigul,
Dac-au plecat, tu nu ai
nicio vină,
Cei vinovați sunt printre
noi acum,
Dar „judecata” vieții
o să vină
Și pașii ei grăbiți
se-aud pe drum...
O, Țara mea, cu marginile
rupte,
Cu cimitire în afara lor,
Unde zac răpușii tăi în
lupte,
Aceste vremuri vitrege mă
dor!
Pe Horia, străbunul din
Albac,
Îl trage iar Istoria pe
roată
Și din durerea lui nu pot
să tac,
Dumnezeu nu doarme
niciodată!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu