Din pântecul mamei, până-n strămoși,
Ziua și noaptea, deopotrivă,
Peste tot numai oameni nervoși,
La toate sunt mereu împotrivă!
Cuvântul, tăcerea îi deranjează
Și acum când scriu, fâș, fâș,
Cu mintea dinspre invidie trează
Unii se uită la mine chiorâș;
Ei se cred întotdeauna totemul
La care să te închini în viață,
Alții așteaptă să-mi termin poemul
Lângă cafeaua de dimineață...
Peste tot numai oameni nervoși
Lumea aceasta e plină de toane,
Până și sfinții lor cuvioși
Nu mai au liniște nici în icoane!
Vineri, 14 Mai 2021
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu