-Revizuită și adăugită-
Eu sunt poetul Moților, vă spun
Cu buletinul de identitate,
Credinței lor de-a pururea mă-nchin
În Adevăr, în Bine și-n Dreptate!
Eu sunt poetul Moților și-am fost
Suflet orfan în Țara lor orfană,
În fluier mi-am cioplit un adăpost,
În trupul lui de cântec numai rană...
Pe gura lor, flămândă de cuvânt,
Se frânge versul meu precum o pâine
Eu sunt poetul Moților cât sunt
Aici și după moarte voi rămâne!
Când scriu în Poezie mă răzbun,
Cum norii după ploaie se răzbună,
Eu sunt poetul Moților vă spun
Și-al celor ce mai cred în vreme bună!
7 Iulie 2021
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu