Horea, Cloșca și Crișan...

 

28 Februarie 1785

-Zi de post-

 

Să știe cei ce sunt și cei ce vin,

Degeaba vor să-i tragă iar pe roată,

Degeaba-i condamnați la orice chin,

Sufletul nu moare niciodată,

 

Cum horele din fluier nu ne pier!

Inima lor, sub cer de Detunate,

De la Albac și până lângă cer

Se-aude tot mai limpede cum bate...

 

În lancea de acum, cu chip de cruce,

Se odihnesc în pacea din cuvânt,

În veci nu poate nimeni să le spurce

Silabele din Numele lor sfânt!

Sâmbătă, 28 Februarie 2026

 

M-am trezit în zori cu voi în gând

Și cât de necuprins e gândul meu!

Mi-e sufletul de Dragoste flămând,

De pâinea ce mi-a dat-o Dumnezeu!

 

Se-aude clopotul din turn cum bate,

Lumina stă-n genunchi pe eșafod,

Ce zarvă e la Alba în Cetate

Și-n jur prea oropsitul ei norod,

 

Când trupurile voastre pământești

O să le tragă mârșavii pe roată,

Sfântă Dreptate, spune-mi unde ești?

Nici nu știu dacă ai fost vreodată...

                 * * *

Astăzi e o zi neagră de post

Și gura mea nu mai spune nimic,

În inima lui îmi caut adăpost,

Eu, Nicolae-Horia, cel mic!

 

Oasele scrâșnesc de-o cumplită durere,

Blestemul acela tot mușcă din frig,

Sufletul nici nu mai are putere

Horea, Horia, să te mai strig!

 

Pe Dealul furcilor, acolo sub roată,

Cuvintele tale mă dor fulgerate:

Ele nu vor amuți niciodată:

„Mor pentru popor” și pentru dreptate!

 

Niciun călău nu poate să șteargă

Istoria Neamului, scrisă atunci,

Astăzi e o zi de post neagră,

Se tânguie lumina pe Dealul cu furci...

 

Nicolae Nicoară-Horia

El i-a iertat...

 

„...îi iartă cu toată inima”

Din Testamentul lui Horea...

 

Cei nouă l-au vândut- ce mârșav preț!

Erau dintru același neam de moți

Și scrie-n Testamentul lui citeț

Că i-a iertat din inimă pe toți,

 

Să nu le fie veșnicia spartă

Și câștigul blestemat în prunci!

El i-a iertat și încă îi mai iartă

Pentru păcatul săvârșit atunci

 

Din inima cea fără de mormânt

Acolo-n Țara dragostei de țară-,

Vânduții-vânzători pe unde sunt

Și astăzi de-ar mai fi, l-ar vinde iară!

 

Molitva lui Horea

 

Trezește-te-adormitul meu popor,

Dreptatea umblă schilavă prin sate

Și așa nu-mi vine să mai mor

Pe eșafod, la Alba în Cetate,

 

Chiar dacă roata mă apasă greu,

Ea niciodată n-o să mă mai doară,

Din Fericet mă rog lui Dumnezeu

Să ne aducă liniștea în Țară!

 

Nu vreau de-aici niciunde să mă duc

Și niciun loc din lume nu mă-ncape,

Tot mai străini sunt cei ce ne conduc,

Prăpastia e-atâta de aproape!

 

Și-așa îmi vine-n cer să mă scufund,

Pădurile din Munți mi-au fost prădate,

Nici nu mai am pe unde să m-ascund

De ochii lor vicleni și nu de moarte!

 

Cu gânduri mârșave sunt cei ce vin,

Sufletul meu e plin de îndoială,

Tu, pedepsește-i, Doamne, pe deplin

Eu nu mai vreau de-acum nicio răscoală!

....................................................

Trezește-te-adormitul meu popor,

Dreptatea umblă schilavă de-atunci

Și-așa nu-mi vine în zadar să mor

Pe Dealul răstignit și el în furci...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Miroase-a ghiocei...

 

Miroase-a ghiocei, da, sunt indicii,

Stă gândul zgribulit să mă seducă,

Plouă și ce ploaie cu capricii,

Iarna asta, oare, e pe ducă?

 

În vie seva parcă stă la pândă

Și mugurii de dragoste tresar,

Vine primăvara? Mi-e flămândă

Inima de ea și nu-n zadar,

 

Iar versul, ce sub tâmple se-nfiripă,

E plin și el de-o așteptare sfântă,

Slăvită-i fie fiecare clipă

Cu nemurirea ei când mă-nveșmântă!

 

Fiorul vlăstărit dintre cuvinte

Să vă cuprindă sufletul hoinar,

Miroase-a ghiocei, cine nu simte

Mirosul plin de pace și de har,

 

Cine nu simte bucuria lor?

În Poezie sufletul se mută

Și freamătă cuprins de-un tainic Dor,

Da, vine, primăvara, Doamne-ajută!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nu-mbătrânește Dragostea...

 

24 Februarie 1978

Cununia noastră...

 

Se cunună Gândul meu cu tine,

Sufletul de mult s-a-ncununat!

„Omul nu trăieşte pentru sine,”

Nunta fără mire e-un păcat!

 

Mireasa mea- să fii mereu povaţă,

Azi e Ziua celui beat de Dor,

Celui beat de Dragoste de viaţă,

Dragobete-al tău şi-al tuturor...

 

Anii vin şi trec spre oare-unde

Şi rămâne-n urmă un suspin...

Cine-i norul care ne ascunde

Vârsta amintirii într-un spin?

 

„Omul nu trăieşte pentru sine”,

Sinea nu trăieşte-n sinea ei,

Când iubeşti, să nu-ţi fie ruşine-

Una şi cu Unul de fac...trei!

 

Mă ceartă dumnezeiește Părintele,

Vin și se-așează în suflet cuvintele,

„Cearta” aceasta îmi face mult bine,

Scriu Dragoste, cu gândul la tine,

 

Cum scrie albina nectarul din floare,

Scriu întotdeauna după dictare!

Lumina dă năvală ca seva sub pleoape

Când primăvara din noi e pe-aproape...

 

Când orice dragoste nu e târzie,

„Iubiți-vă!” Porunca aceasta e vie,

Niciodată în viață nu este grea,

Ferice de cel ce ascultă de ea!

 

Dătătoare de liniște, dătătoare de pace,

Scriu, Dragoste și nu au ce-mi face

Sub cerul acesta „împietrit și sur”

Acei care seamănă vrajbă-mprejur...

* * *

Precum e matca într-un stup de-albine,

De-a pururi slujitoare și stăpână,

Nu-mbătrânește Dragostea, știu bine,

Nici Poezia mea nu e bătrână,

 

Precum scânteia dintre-amnar și iască,

Duhul viu, mistuitor și sfânt,

Omul ce nu știe să iubească

Zadarnic pribegește pe pământ!

 

Dragostea e-un legământ divin,

Ce inspirat e Aerul când vine!

Numai rostindu-i numele deplin

Și se-nfioară sufletul din mine...

 

Nu-mbătrânește Dragostea, cărunți

La tâmple, dar în gânduri niciodată,

De din Vale până sus în Munți,

Chipul ei ce tânăr mi se-arată!

 

De tot ce-i românesc ne e rușine,

Până și limba parcă e un chin,

Tu nu auzi Logodnicul cum vine?

E Dragobetul nostru, nu-i străin!

 

Zeu tânăr și frumos peste măsură,

Lui Valentin venit aici anume

El nu îi poartă niciun fel de ură,

Au loc destul îndrăgostiții-n lume!

 

De ziua lui, îți mai aduci aminte?

A fost logodna noastră pe pământ

Și cununia, cea dintre cuvinte,

Când ai spus „da” acelui care sunt!

 

Cu Dragostea înmugurită-n prag

Noi să-l întâmpinăm cum se cuvine

Și mi-ai șoptit: îmi ești atât de drag!

Tu nu auzi Năvalnicul cum vine?

 

Nicolae Nicoară-Horia

Adamul și Eva...

 

Nu știu dacă Adam

I-a spus vreodată Evei:

„Te iubesc!”

De bună seamă,

Între ei era

Ceva

Dumnezeiesc!

Atât vă scriu,

Mi-e sufletul poemului

Împăcat

Și viu!

Dragostea adevărată,

Nu este

Niciodată

Un păcat!

În cuvântul Dragoste,

Acolo te știu

Și erai...

Cred că izgonirea Omului

Din Rai,

Din alte pricini

S-a întâmplat...

            * * *

Mi se umple Versul de lumină,

Cum ne copilăream ca doi prunci!

Să fie oare Șarpele de vină

Pentru Izgonirea de atunci?

 

Cu-ntrebarea nu sunt împăcat,

Răspunsul, Doamne, cine îl știe?

DRAGOSTEA nu este un păcat,

Nici aici și nici în Veșnicie!

Spune-mi inimă: nu-i așa că iubim!

Fericit e cuvântul care mă crede

Să nu ne ascundem, Vedere să fim,

Oriunde suntem, Cerul ne vede!

............................................................

Mă cuprinde fiorul dinspre-Adevăr,

Trupul tău fraged e plin de cuvinte,

Femeie frumoasă, acolo sub măr

Îndemnul tău, încă, îmi stăruie-n minte...

Duminică, 22 Februarie 2026

 

Nicolae Nicoară-Horia