A venit azi-noapte Făurarul,
Luna bătea rece în ferești
Și-așa grijuliu ca gospodarul
Am întrebat nevolnic: cine
ești?
Eu sunt, Februarius, nu te
teme,
Întâmpinarea Domnului
e-aproape,
Pe Dragobetele scriind poeme,
Dragostea îl mistuie sub
pleoape.
Îi dau like fetele pe...Blog,
Speranțe tuturora le împarte,
Se plimbă Mormăilă prin
bârlog,
Primăvara, nici ea nu-i
departe,
Îi simt aici în inimă hotarul,
Cum Rugăciunea simte
patrafirul,
A venit azi-noapte Făurarul
Și mi-a rămas în casă
musafirul...
* * *
Să făurim, cât încă se mai
poate,
Până e ziuă-n gânduri și-n
cuvinte,
Să le-aurim cu dragoste pe
toate,
Cu Dragostea firească și
cuminte!
Ce plină-i ființa omului de
vicii
Și totuși nici Iubirea nu-i
târzie!
Ce plin e Făurarul de
capricii,
Din iarna asta cât-o să mai
fie?
Afară Făurar și-ascute fierul,
Precum și-ascut cosașii vara,
coasa,
Din floarea albăstrită mușcă
gerul,
Nerăbdătoare-așteaptă-n prag
mireasa...
De Dragoste și ea e mai
flămândă,
Iar mirele-i plecat prin zări
străine,
Toți mugurii pe ramuri stau la
pândă,
Vine Primăvara, oare vine?
.............................................................
E întâia filă azi din Făurar,
Ianuarie s-a dus să
se-odihnească,
De-acum o să ne ningem tot mai
rar,
Ziua din noi a început să
crească.
Ne mai încearcă totuși o
durere
Din vântul care șuieră târziu,
Dar nu mai are viscolul putere
Și mugurii mă dor deja când
scriu...
Hai, pune-ți mâna să le simți
căldura
Din primăvara care e aproape
Și-așa tu știi și ritmul și
măsura
Poemului pe care-l port sub
pleoape.
Senină ca o rochie de mireasă
E ziua cea dintâi din Făurar,
Și iarna încă e capricioasă,
De-acum o să ne ningem tot mai
rar...
Nicolae Nicoară-Horia
Pictură naivă
Petru Mihuț (Brusturi-Arad)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu