vineri, iulie 31, 2026

Cântece fără vârstă...

 



 

Dragostea nu are vârstă

Și nici Poezia ei!

Vârstă nu are izvorul

Din care te-apleci și bei,

 

Aerul, cel plin de Viață,

Nici Lumina din cuvânt,

Soarele atotputernic,

Toate fără vârstă sunt!

 

Tristă e orice mireasă

Care nu are cunună!

Vârsta noastră-n care suntem

Cine știe să ne-o spună?

 

M-a-ntrebat odată unul,

Plin de zel și-nfumurare,

Un ateu cu ochii tulburi:

Dumnezeu ce vârstă are?

Vineri, 31 Iulie 2026

               * * *

Trece vara ca săgeata,

Vremea nu are hotar,

O parte din miez e gata,

Vine luna lui Gustar!

 

Am iubit mereu risipa,

Unul împărțit la doi,

De arome-i plină clipa,

Să nu plece dintre noi!

 

Soarele acum răsare,

Galben ca o mămăligă,

Dinspre Munți în gura mare

Un Copil din Dor mă strigă...

 

Cine să-l mai înțeleagă?

Timp de-ajuns pentru el nu e,

Pe Vâlceaua mea cea dragă

Înspre-un Deal din Dor cum suie

 

Și acolo, sus pe creste

Cu miros de proaspăt fân,

Să adoarmă-ntr-o poveste

Până încă nu-i bătrân...

..............................................

Trece vara ca săgeata,

Vremea nu are hotar,

O parte din miez e gata,

Vine luna lui Gustar...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: