Ea vine-ntotdeauna din lumină,
Păcatul nu-i de genul feminin,
Degeaba a-gramații îl declină!
El nu există-n viață fără doi,
Cum au fost ei, în raiul cel dintâi,
Nu-i vinovată dragostea-ntre noi,
De-aceea izbăvirea mea rămâi...
Nu se alină gândul, ne-mpăcatul
Până nu te scriu în versul meu,
Fie-mi acesta, singurul, păcatul,
În fața ta și a lui Dumnezeu!
Vineri, 10 Iulie 2026
Știu încă frumusețea ce-i,
Urâtul, Doamne, du-l departe,
Lumina dintre ochii mei
Nu e lumină ce desparte
Ca aerul dintre doi miri,
Ca malurile unei ape,
De versul meu să nu te miri
Când îl recit așa de-aproape!
Ascultă-i sufletul cum geme
De bucurie și de nor
Și de cuvinte nu te teme,
Nu sunt cuvinte care dor!
În pacea lor să te cobori,
Ci lasă-ți grijile sub stele
De dimineață până-n zori
Și te înduminică cu ele.
Știu încă frumusețea ce-i,
Ți-o dau și ție drept arvună,
Tu uită-te în ochii mei,
Lumina lor mereu cunună...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu