Mă doare de-o vreme și cuvântul „zăvor!”
Tot mai des Auzul pe suflet m-apasă
Când trec prin Satele mele din Dor:
Nu-i nimeni acasă, nu-i nimeni Acasă!
Bate vântul degeaba în poarta-ncuiată,
Gândul meu bate zadarnic la geam,
De dincolo nimeni nu mi se-arată,
Din toate-amintirile pe care le am
Și totuși pe Dealul ferit de ispită,
Căsuța mea dragă nu mi-e pustie!
La masa din lemnul de tata cioplită
Copilul acela stă încă și scrie...
Cine-l citește? El nu se întreabă
Și nu s-a-ntrebat niciodată,
Dintre cuvinte își vede de treabă,
De „treaba” aceea neterminată...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu