E Ziua ta,
Doamne, ziua în care
Au văzut
Lumina ochii mei
Din
Soarele ce din Cuvânt răsare...
De El nu
poate nimeni să se-atingă,
Putere pe
pământ, zadarnic, nu-i!
Vor unii
dintre „lucrători” să-l stingă,
Ce să
pună oare-n locul Lui?
Vine
îngerul din cer să-mi spună,
Eu
întotdeauna de el ascult:
Te-a
născut mama în a noua lună,
După
numărătoarea de mai demult!
Intrase
în biserică Maria Fecioară,
Ea, Maica
Domnului de mai târziu,
Cuvintele
din suflet se-nfioară
Pătrunse
de Duh când le scriu...
M-a născut
mama în ziua de Joi,
Notarul a
scris Vineri în file,
De-atunci
am rămas aici, printre voi
Și astăzi
îmi spune lumea, Copile!
Bătrân,
cât se poate, mă bucur că sunt
Și după
târziu așa voi rămâne
De bună
voie îngropat în cuvânt,
În
cuvântul cel viu al Limbii Române!
Am
întrebat-o pe mama, cum eram
Când m-a
născut acolo pe lepedeu?
Nu am
nicio poză de-atunci, nu am,
În ochii
Îngerului mă văd mereu.
Neliniștit,
nestatornic, precum scânteia,
Bun și
frumos, ca toți copiii din lume
Și mi-a
pus în mâini Cartea aceea,
Cu cele
șapte silabe, drept nume.
De-atunci
sunt șaptezeci și cinci de ani,
Întotdeauna
în Sus, niciodată în jos,
N-am
râvnit alte averi și nici bani,
Doar
cuvintele, câte mi-au fost de folos...
Îngerul
acela și azi mi se-arată,
Din
zările lumii, dumnezeiești:
Bucură-te
de-această Zi minunată,
Omule-frate,
minune ce ești!
Mă bucur și nu fac nimănuia în ciudă,
Ziua Nașterii o are oricine,
Și ziua de care nu vrea să audă,
Clipa plecării din mine, din tine.
Ziua aceasta nu-i de vânzare
Și nu știe nimeni unde-am ajuns!
Scriu, câteodată cuvântul mă doare
Că nu mi-l citește Veacul de-ajuns...
Duminică, 22 Noiembrie 2026
Nicolae Nicoară-Horia


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu