Mă dor mâinile...

 

 

„Mă dor mâinile,” ce dureri sfinte!”

Mâinile tale, Mamă, nu mai sunt,

Mi-am adus aminte de-aceste cuvinte,

Au fost cele din urmă de pe pământ...

 

Era pentru prima și ultima oară,

Niciodată în viață nu le-ai mai spus

Și mâinile mele au început să doară,

La capătul durerilor încă nu am ajuns!

 

De-atâtea primăveri, de-atâtea toamne

De unde vine Durerea, nu știu,

Mă dor mâinile și dacă mă dor, Doamne,

Simt cum se vindecă atunci când scriu...

Joi, 9 Octombrie 2025

Din volumul Întoarcerea acasă în curs de alcătuire.

 

Nicolae Nicoară-Horia

Tot mai mult mă citesc cei plecați...

 

Tot mai mult mă citesc cei plecați

Și acolo Poezia e vie mereu,

Prietenii mei, să nu mă judecați,

Judece-mă bunul Dumnezeu!

 

Iertat să fie cel ce cutează,

Niciodată ca El mai presus,

Eu scriu, după cum îmi dictează

Îngerul despre care v-am spus...

 

Citească-mă dar cine poate,

Între altădată și până acum,

Vremea acesta e potrivnică-n toate,

Vremea cealaltă e încă pe drum...

8 Octombrie 2025

                     * * *

Sunt dependent de tine, Poezie...

Sunt dependent de tine, Poezie,

Cum dependent e glasul de cuvânt,

Mi-e sufletul în toate mărturie,

 

Fără el nu-i zbatere de vânt!

Precum e fumul dependent de foc,

Sunt dependent de tine, Poezie!

Tu ești cu mine-aici, în orice loc

Și Clipa niciodată nu-i târzie...

 

Oricâte asupriri vor fi să-mi fie

Împreună nu spun că mi-e greu,

Sunt dependent de tine, Poezie,

Cum dependent mă simt de Dumnezeu!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Câți ani aveți...

 

 

„Câți ani aveți?” Aud în strună

Și întrebarea-mi stăruie în gând,

Poetul și cu mine împreună

Vom face șaptezeci și patru în curând...

 

Singur nu mai știu ce vârstă am,

Oglinzile au început să mintă,

Aud cum bate cineva la geam

Și Gândul plin de dragoste m-alintă!

 

Mă uit cu resemnare-n jur, antum

Mi-e cugetul și Poezia toată,

Câți ani mai am? Nu pot să spun acum,

Nu-i grija mea și nici n-a fost vreodată...

7 Octombrie 2025

Din volumul Întoarcerea acasă în curs de alcătuire.

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Dormi împăcată, mamă...

 

Duminică, 6 Octombrie 2013, ora 5.38

 

Stau și-aștept cuvintele să-mi vină

Și astăzi mi-au venit atât de greu!

Mai ai nevoie, Mamă, de-o lumină

Printre îngeri, lângă Dumnezeu?

 

Din lume întunericul mă doare,

Când tot mai mulți trăiesc în salva lui!

Ți-am aprins și-acum o lumânare,

Precum atunci, aici la căpătâi,

 

Să ardă și-ntunericul de-afară

Și să se mistuie în focul lui,

Cuvintele, vai, cum să nu mă doară?

Dar durere ca tăcerea nu-i...

Luni, 6 Octombrie 2025

 

Afară plouă, Mamă și e frig,

Peste mormântul tău cad stropii reci,

Ca și atunci și astăzi te mai strig

Din marginile lumii: „unde pleci?”

 

Și întrebarea mea-i fără răspuns,

Sub cerul toamnei, mut și plumburiu,

Chemat acolo unde ai ajuns

Și eu o să mă mut într-un târziu.

 

„Dormi împăcată”! Știu că tu exiști

Și simt în mine sufletul tău blând,

Duminică era, cu zorii triști,

Când ai plecat din lume surâzând...

                     * * *

Dormi împăcată, mamă, cu toate că eu știu

Că nicio oboseală în cer nu te cuprinde,

Din umbra amintirii stau în genunchi și scriu,

Ea niciodată-n viață și după nu se vinde...

 

Dormi împăcată, mamă, eu mai rămân puțin

Cât încă mai sunt lacrimi pe lume să le strâng,

De poala hainei tale și-acum copil mă țin,

Cum mă țineam odată acolo sus în crâng...

 

N-am încălcat o slovă rămasă din porunci,

Dormi împăcată, Mamă, îți spun a treia oară,

Cad frunzele din toamnă, precum cădeau și-atunci

Și freamătul acesta nicicând să nu te doară...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Vine ziua, mamă...

 

 

Vine ziua, mamă, dinspre dimineață

Și lumina doare-n lut ca un jungher,

Pe când obosită de atâta viață

Maica mea iubită ai plecat la Cer;

 

Ai plecat din lume, murmurând cuvinte,

(De atâta vreme îmi spuneai că pleci),

Știu, e lângă Tine, bunule Părinte

Și surâsul, ultim, n-am să-l uit în veci!

 

Somnul de pe urmă cobora în humă,

Pe pământ o mamă liniște nu are,

Vine ziua șase, rece ca o brumă

Și era Duminică în calendare.

 

Nu ți-e dor de-acasă, alduită mamă,

De Acasa noastră, singura sub nor?

Ochii tăi și astăzi mă privesc din ramă

Cum mă priveau sfinții din icoana lor...

Duminică, 5 Octombrie 2025

Din volumul Întoarcerea acasă în curs de alcătuire...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Îngerii nu sună niciodată...

 

 

 

Țipă telefonul ca bolund,

Viața asta cât e de ciudată!

E miezul nopții, cum să îi răspund,

Îngerii nu sună niciodată

 

Și apelantul e un...„anonim,”

Cine-o fi și ce vrea de la mine?

Mă simt parcă trecând prin țintirim

Și liniștea mi-e plină de ruine...

 

Ca plumbul noaptea mi se pare grea,

Stă luna-n ceruri gata să se-aprindă,

Mă duce Gândul înspre-Acasa mea

Și carii se aud cum rod în grindă

 

Și-acolo să mă știu Copchil sub țol,

Tot mai devreme-n viață să îmi fie,

Da, în Acasa mea de Sohodol,

Unde am scris întâia poezie...

4 Octombrie 2025

Din volumul Întoarcerea Acasă în curs de alcătuire

 

Nicolae Nicoară-Horia

E vineri iar...

 

 

E vineri, iar e gata săptămâna,

De parcă numărăm din trei în trei,

Nu-i cine vremii să îi pună frâna,

Suntem sub ea de la-nceputul ei...

 

Vai, Viața noastră, unde ne alungi?

Mi-aduc aminte când eram Acasă,

Ziua și noaptea îmi păreau prea lungi

Mai ales vara când plecam la coasă...

 

Târziul vine-n urmă ca o hidră,

Scăpare nu-i și nu a fost defel,

A înnebunit nisipul din clepsidră,

Ceasornicul e tulburat și el...

.........................................................

Ce-aproape de apus e răsăritul!

Tu scrie, nu te tângui, poete,

E vineri iar și parcă Răstignitul

Pe crucea Vremii strigă că e sete...

Vineri, 3 Octombrie 2025

 Din volumul Întoarcerea Acasă în curs de alcătuire

Nicolae Nicoară-Horia