Duminică, 12 Aprilie 2009.
"Osana!" azi, iar mâine-"Răstigneşte-L!"
Azi flori înmiresmate de finic,
Mâine, cunună roşie din spini-
Acesta-i Omul- Marele Nimic!
Şi azi de-i Sărbătoare şi-s Florii
De două mii de ani în Calendar,
În Ziua-n care iarăşi vei veni
Speranţa nu ne fie în zadar!
Ierusalimul, cel de-atunci pe hărţi,
Cu mulţimile ce Te-aclamau fierbinte,
E împărţit şi el în două părţi
Şi uită-acum să Te aducă-aminte...
Noi, ce ne suntem uneori străini,
Cu marginile încă ne-mpăcate,
Noi Te primim, câţi am rămas, puţini,
În sufletele noastre vinovate...
............................................................
"Osana !" azi, iar mâine-"Răstigneşte-L!"
Azi flori înlăcrimate de finic,
Mâine, cunună roşie de spini-
Acesta-i Omul- Marele Nimic!
duminică, aprilie 12, 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu