TREZIE...

Duminică, 30 august 2009.

Ochii tăi, amirosind a floare,
M-au trezit din somn, ce Sărbătoare!
Îmi venea sub pleoape să îi strâng,
Era atâta linişte în crâng

Cum nu mai auzisem niciodată,
Din zarea ta, aceea-ndepărtată,
Curgea un Cântec dureros de-ncet,
E pentru tine, dragul meu Poet!

Cum stam uimit şi-nduioşat ca piatra
Se luminase sufletul şi vatra
Şi-acolo, în Poiana dintre Munţi,
Noi ne jucam, ca doi copii cuminţi,

Cu ierburi şi cu păsări şi cu stele
Din leagănul Copilăriei mele...
Se zvonea dinspre păduri a toamnă,
Paşii mei spre ce cărări mă-ndeamnă?

Tu poate că m-asculţi din gândul meu,
Cel dintre tine-acum şi Dumnezeu,
Cum zorile flămânde se revarsă
Peste tăcerea mea, de Cântec arsă...