Poem înzăpezit...

29 Ianuarie 2014

Cuvintele acestea nu-mi dau pace

Și viscolesc în mine cu târziu,

Nici hârtia albă nu-mi mai place,

Mă simt împotmolit în ea când scriu!

Neputincios, din tristul meu ungher

Mi-e sufletul aproape de prăpăd,

S-a întunecat între pământ și cer-

Doamne, unde Ești, nu Te mai văd?!

Și vinovat acum cu cei ce plâng,

De-aici, de unde sunt, Te rog fierbinte,

Ascultă-mi azi cuvântul meu nătâng

Și-alungă norii, bunule Părinte!

Adu-mi aminte și atunci când nu-s

Ochii mei împovărați și triști,

De adevărul care mi l-ai spus-,

Numai Tu Ești veșnic și Exiști!

Cuvintele de-o vreme nu-mi dau pace

Și viscolesc în mine cu târziu,

Nici hârtia albă nu-mi mai place,

Mă simt înzăpezit în ea când scriu...