Vineri,
14 August 2015
De-o vreme
„cineva” mă tot încearcă,
Suflete-al
meu să nu te încovoi,
Stau
moleșite gândurile parcă
Și aerul
dă-n clocot între noi...
Izvoarele-n
fântâni nu mai au glas,
Statuile
pe socluri dormitează,
Doar
singură, credința mi-a rămas
Și-așa o
să-mi rămână-pururi trează!
Se ofilesc
și florile-n grădină,
Iar
strugurii în via arsă plâng
Și
versul, cel nescris, nu se alină
Tot
murmură sub umărul meu stâng...
Ca un
copil, prea vinovat ce sunt,
Rogu-Te,
din slava Ta, Părinte,
Trimite-n
grabă ploaia pe pământ,
Să
stâmpere dogoarea din cuvinte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu