Cerul de Acasă...

 

Cât vei umbla prin lume cu folos,

Câtă lumină vei avea pe masă,

Niciunde nu-i în Viaţă mai frumos

Ca Cerul tău înveşnicit de-Acasă...

Acolo, unde ţi-a fost dat dintâi,

Însemnul lui, cel creştinesc, pe tâmple,

Acolo te întorci ca să rămâi

Când va fi Tăcerea să se-ntâmple...

Culoarea lui nu are-asemănare

Şi toată Rugăciunea ta o-ncape,

Cerul de-Acasă e o Sărbătoare

Ce o porţi, Copilule, pe pleoape...

De sunt furtuni, sau fulgere vreodată,

Nu-ţi fie teamă de mânia lor,

Acolo, în Acasa ta, pe vatră,

O Mamă scoate pâinea din cuptor...

Cât vei umbla prin Viaţă măsurat

Cu amăgirea ei ce te apasă,

Nu-i nicăieri în lume mai curat

Ca Cerul tău, cel vindecat, de-Acasă...

A căzut zăpada...

A căzut zăpada peste casa mea,

Troienindu-mi pașii, gândurile, anii,

Albul ei m-apasă ca o cergă grea,

Precum pe altare sfintele litanii

A căzut zăpada, ce cădere înaltă!

Mi-a fost dor de fulgii vălurind sub cer,

Sufletul din mine ca un prunc tresaltă,

Veșnic lui nu-i pasă că afară-i ger!

A căzut zăpada pentru-ntâia oară

Și cu ea deodată sus pe Dealuri lin

Murmură Colindul, îngeri parcă zboară:

În curând se naște Fiul Cel Divin!

Doamne, ce cuvinte! Cât de luminoase!

A căzut zăpada peste-Acasa mea,

Nimeni nu-i acolo, storurile-s trase,

Dincolo lumina stă-n genunchi și ea...

Nicolae Nicoară-Horia