15 Decembrie 2020
Ce timp habotnic și mișel
Și ce dezamăgiri diurne!
De ce vă bateți joc de el,
De votul meu, cel de la urne?
V-am dat un vot încrezător
În binele acestei Nații
Și voi luptați, trudiți de zor
Cum să vă împărțiți cârnații!
Ajungă-vă-n curând din urmă
Toate mustrările divine,
Popor sărman, sărmană turmă,
Să urlu de năcaz îmi vine
Când simt cum te strivește tancu,
Cel mai nemernic sub șenile,
De-aceea-l chem acum pe Iancu
Din zările tot mai senile:
Te scoală, Iancule, te scoală
De sub gorunul tău târziu,
Nu dormi, te știu fără-ndoială
Atât de treaz în tot ce scriu!
* * *
Din pulberea glodului mă ridic și vă zic:
Scoală-te, Iancule, nu se mai poate!
Dau totul din țară, dau totul pe nimic,
Petrolul, pădurile, gazele, toate,
Șopârlele Munților din văgăuni,
Din ce ne-ai lăsat, ce-a mai rămas?
Astăzi, oare, mai poți să ne-aduni
Să ne pui libertatea în mâini și în glas?
Ne-au învrăjbit, răii și ne dezbină
Credința, iubirea de țară, de neam,
Plânge tulnicul răstignit în lumină
Și fluierul plânge, Iancule-Avram!
Sărată e pâinea, sunt lacrimi în spice
Coasa de mult a ruginit pe ilău,
Să cadă fulgerul și să despice
Catapeteasma mormântului tău!
Să se cutremure Țara de piatră
Și Arieșul să-și iasă din minți,
Destul am stat în genunchi lângă vatră
Înjosiți, toleranți și cuminți!
Ce vii sunt silabele din Ultimul Dor,
Să ia aminte cei din Palate,
Ce mârșave sunt socotelile lor,
Scoală-te, Iancule, nu se mai poate!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu