duminică, decembrie 20, 2020

MARIE...

 



Duminică, 20 Decembrie 2020

-Restituiri-


Pentru numele tău, plin de duh sfânt,

Pentru cel născător de Copilul Iisus,

Nici în Cer poate, nici pe pământ

Nu voi găsi cuvinte de-ajuns!


Numele tău, ca o amforă plină,

Cine l-a pus Veşniciei hotar,

Cine l-a spus prima oară-n lumină?

Numai rostindu-l şi mă umplu de har.


Eu nu îţi ridic din noroi osanale,

Nici stele furate nu pun pe altare,

Tu încă mai legeni pe braţele tale

Speranţa din urmă ce veşnic nu moare...


MARIE! fiorul cel sfânt îmi cuprinde

Fiinţa întreagă în care mă ştiu-

Nu voi găsi niciodată cuvinte

Până la Viaţă întreg să îl scriu!


Ziua Lui...


Tot mai mult și astăzi, ca în orice an,

Vreau iertat să-mi fie versul care-l spun,

Din Carpați, la Mare, dincolo de-Ocean,

Peste tot se-aude-„vine Moș Crăciun!”


Bucuria asta nimeni nu mi-o frânge,

Dar Colinda parcă nu mai e frumoasă,

Cine aude astăzi Ochiul care plânge,

Singurel în staul, niciodată-n casă?


Cine mai aude Maica Lui prin ger

Căutând sălașul unde să se nască

Pruncul, alduitul, cel trimis din cer,

Mai presus de orice fire omenească?


La mulți ani, Ioane! La mulți ani, Marie!

Nu uitați de Ziua Fiului cel sfânt,

Ziua Lui, din toate, ziuă să vă fie,

Să vă lumineze calea pe pământ!



Nicolae Nicoară-Horia


Arsenie Boca: Maica Domnului cu Pruncul în zeghe...



Niciun comentariu: