Descopăr mereu
Ce-au acoperit alții
Dinaintea mea.
Cine știe...
Câteodată îmi vine să spun:
Poezia aceasta,
Parcă
Am mai citit-o undeva,
Muzica aceasta,
Am mai ascultat-o cândva
Și frumusețea
Ta
Mi-e atât de cunoscută
Și de ciudată!
Nici sufletul acesta
În care locuiesc
Acum
Nu e străin
De mine!
Drumul pe care sunt
Mi se pare
Atât de cunoscut!
Merg pe urmele mele,
Cine știe...
Oricât ar fi afară de târziu
Din ziua ce-a rămas tot mai
puțină,
Mă odihnește gândul când te
scriu,
Cum se-odihnește raza în
lumină.
Nimicul din nimic nu mă mai
doare,
Când eram copil și încă sunt,
Mă întrebam, de unde vine oare
În sufletul ce-l port fiorul
sfânt?
Și aerul parcă-mi șoptea
fierbinte,
Ca o fecioară neclintită-n
duh,
Inspiră-mă, până mai sunt
cuvinte
Și se umplea pământul de
văzduh!
.....................................................
De unde vii și eu odată, știu,
O să mă duc, frumoasă poezie,
Oricât ar fi în lume de târziu
Mă odihnește gândul când te
scrie...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu