Pe drumul ce ducea la moară...

 

 

Pe drumul ce ducea la moară,

Pe drumul stins ca un ecou,

M-am întâlnit în fapt de seară

Cu Badea George din Hordou.

 

I-am dat Poetului bineţe,

Cum i se dă unui creştin

Şi-aşa, precum în tinereţe,

Am vrut nainte-i să mă-nchin.

 

Venea cu el din depărtare

Un cântec trist, cum altul nu-i-

„Ţară avem şi noi sub soare

Şi o râvnesc duşmani destui...”

 

Şi astăzi tot mai stăm la pândă,

Graiul cel vechi să-l apărăm-

De grâu e pâinea mai flămândă,

Am şi uitat să-l măcinăm.

 

Ne plânge Doina în izvoare

Şi-n clopotele din Râmeţi!

Eu ştiu că adevărul doare,

Cine-i ascultă pe poeţi,

 

Cine mai cântă în Balade

Trecutul unui neam român?

Atâtea versuri cumsecade

La vama somnului rămân!

 

Pe drumul ce ducea la moară,

Pe drumul vechi- nu-i altul nou!

M-am întâlnit în fapt de seară

Cu Badea George din Hordou...

             * * *

Țara mea și-a nimănui,

Coasă ruginită-n cui,

Nici nu știu ce să mai sper,

Neamul mi-i pribeag sub cer

 

Drumurile-s încotrova,

Din Banat până-n Moldova

Satele-s pline de rugi,

Noi sub zări străine slugi

 

Și tot mai puțini bunici

Poartă grija celor mici,

Sufletul din ei mă doare,

De atâta nepăsare,

 

Când aleșii din popor

Fac legi în folosul lor,

Pensiile să le fie

De-ajuns până-n veșnicie...

....................................

Țara mea și-a nimănui

Spune ce ai vrea să-mi spui,

Spune-mi, încă nu-i târziu,

Dumnezeul tău e viu!

 

Nicolae Nicoară-Horia