-Restituiri-
Cămașă Românească, ie pură,
Plină de căldură și de pace,
Tu niciodată nu le-ai purtat ură
Celor ce n-au vrut să te îmbrace!
Cămașă de-adevăr și de sudoare,
Lipită ne-ai fost pururea de trup,
Cusută ești cu razele din soare,
Oricât ar vrea, dușmanii nu te rup;
Cămașă Românească, Dor ce plânge
Pe umeri de bărbat și de femeie,
Pătată cu noroi, dar și cu sânge,
Așa ne-ai fost târâtă prin tranșee...
Ce bucurie înaltă mă pătrunde
Oriunde sunt, atunci când te-ntâlnesc,
Tu nu ai preț ca să te poată vinde
Cei ce nu poartă suflet românesc!
Ie românească...
Ie românească, ie,
Sfânta noastră mărturie,
Scuipată-n atâtea dăți,
Sfârtecată în bucăți,
Dacii dezbrăcați în ger
N-au pierit și nici nu pier,
Lipită de carnea lor,
Răstigniți pe cruci de dor,
Ie albă din mormânt
Înviată în cuvânt,
Între zări daco-române,
Tu ai fost și vei rămâne!
Fără ie nu-i poveste,
Și nici ladă pentru zestre,
Prin biserici transilvane
Sfinții noștri din icoane
Oricând îmbrăcați cu tine
Nici lor nu le-a fost rușine,
Precum drag mi-a fost și mie
Viersul tăinuit sub ie.
Tu ne ești cusută-n soartă,
Fericit cine te poartă,
Ie românească, ie,
Semn curat de veșnicie...
Joi, 24 Iunie 2021
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu