sâmbătă, iunie 22, 2013

Odihna cuvintelor...


Mai lasă cuvintele să se-odihnească...”
22 Iunie 2013

Te-am auzit dimineață, în zori:
Mai lasă cuvintele să se-odihnească”,
Știu, și ele mai obosesc uneori
Și ele mai au nevoie să crească!

Pe frunte, pe mâini, peste tot mi se pun
Precum polenul pe flori din stamine,
Dacă vin singure cum să le spun
Ca unor ispite- plecați de la mine?

Cu ce sunt de vină dacă zilnic le scriu
Așa cum se rânduie-n vers fiecare?
Lasă cuvintele să se-odihnească”, știu
Și Dumnezeu s-a odihnit după lucrare!...


luni, iunie 17, 2013

Nu scapă nimeni...


Duminică, 16 Iunie 2013

Nu scapă nimeni nemustrat la vamă,
Vai de cei ce n-au avut o mamă,
Vai de orice mamă fără prunci!
Iubiți-vă părinții din porunci!

În Casa mea, din lemn și din lumină,
Oricine poate împăcat să vină,
Eu n-o să-i cer chirie nimănui,
Ea niciodată încuiată nu-i!...

Să-i treceți pragul, dar cu gând curat,
De-acolo nu-i nimica de furat,
Acolo încă stau la sfat domol,
Și-i luminează lampa de petrol

Martorii mei de-o viață în cuvânt,
Cei plecați, cu cei care mai sunt,
Mereu i-aud la cină cum mă cheamă-
Nu scapă nimeni necertat la vamă...


duminică, iunie 16, 2013

Învăț ce-i viața...

Duminică, 16 Iunie 2013
Mama...

Nu mai pot vorbi”, ce grea durere!
Cum arde fruntea ei ca o văpaie!
De peste tot nu-i nici o adiere,
Simt sufletul în mine cum se înmoaie

Ca ceara lumânării de pe-altar,
De-o vreme, precum buchisam la școală,
Învăț ce-i Viața, din Abecedar,
Ce-i viața care din mormânt te scoală...

Duminică-i acum, ea n-o mai știe,
Nici pe străinul care-i stă înainte-,
Sub mâna mea cu liniște când scrie,
Ascult cum cade rouă din cuvinte...

luni, mai 27, 2013

Vederea din poem...

27 Mai 2013

M-ai întrebat de ce mă uit la tine
Și de atunci aștepți răspunsul meu,
Atâta știu și-am înțeles prea bine,
Vederea vine de la Dumnezeu...

Nu e păcat să te privesc fecioară
Cum crește ziua-n rotunjimea ei,
La mine-n calendar se face seară,
Nu mai cunosc de mult amiaza ce-i!

Cuvintele în sinea lor se miră
De frumusețea ta fără cusur,
Adoarme gândul fericit pe liră,
Aș vrea s-adorm și eu și nu mă-ndur...

sâmbătă, mai 18, 2013

Idilă...


16 Mai 2013

Stinge-mi noaptea
cu lumina ta,
pune-mi visul nenuntit
sub pleoape,
în clepsidră nu te mai uita,
dinspre ziuă
e atât de-aproape!
Culcă-te,
nu mai privi la stele,
ele-acolo
își au treaba lor,
joacă-te cu gândurile mele
până o s-adormi
lângă izvor...
Eu mai stau de veghe
în poem
și te scriu tăcut, pe îndelete,
de-acolo,
de unde suntem,
să te-aud oftând prin somn-
mi-e sete”!

duminică, mai 12, 2013

Necredinciosul...

12 Mai 2013, Duminica Tomii...
Motto.
E Duminică-n suflet şi-n calendar,
Întotdeauna Duminica nu e târziu,
Hristos a Înviat! dacă nu, e-n zadar
Poemul acesta pe care îl scriu...

Tot pipăindu-i urma cuielor Sale,
Urmele cuielor din ceea ce vezi,
Mă uit la tine cu atâta jale-
Nici acum, Toma, tu nu mai crezi?

Ioan 20, 19-31
..și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta sa...”

Cu „Pace vouă” între ucenici
Dacă Hristos când a venit în lume
A doua oară Înviat aici
De nu vedeau însemnele anume

Din coasta Lui, din mâini și din picioare,
Cum nu văzuse „cel” de mai târziu,
Mă-ntreb nedumerit- credeau ei oare
Că este El, Învățătorul viu?

Luați Duh Sfânt!” le-a glăsuit Iisus
Dar, ”Domnul meu și Dumnezeul meu”
Nimenea de frică nu I-a spus
Decât acel...Necredincios mereu...


vineri, mai 03, 2013

Se odihnește mama...

Vineri, 3 Mai 2013, din Săptămâna Patimilor...

E obosită mama tot mai mult,
Somnul greu înspre pământ o duce,
În ochii ei, e vineri și ascult
Cum geme Răstignitul sus pe cruce.

Eu înspre Munți privirea mi-o ridic,
Acolo-n Apuseni miroase-a pască,
Ea nu mai are de făcut nimic,
Așa mi-a spus, că vrea să se-odihnească.

M-a întrebat, în care timp suntem?
Azi e Ziua Răstignirii, mamă
Vin Paștele, la mine în poem
Liniștea lor căruntă se destramă...

Ca un copil ce sunt, sufletul meu
Stă în genunchi acolo lângă cruce,
Se odihnește mama, somnul greu
Înspre văzduhul Patriei o duce...