Îmi stăruie-n minte, ca o sărbătoare,
Omul acela venit de la țară
Cu opincile lui strălucitoare,
Cu fruntea înaltă și ochii de pară,
Acolo-n palatul pardosit cu covoare...
E Rex Horea, omul din Munți,
Cu traista înflorată, plină de plâns,
De lacrimile celor umiliți și mulți,
De toată Istoria nespusă-îndeajuns
Cu durerea din râuri, sfâșiată sub punți!
Îmi stăruie-n minte, ca mirosul de crin,
Cel ce nu s-a descălțat de opinci niciodată,
Cu ele-a călcat peste ierburi și spini,
Numai când i-au tras trupul pe roată
Călăii aceia, blestemați și străini-
Blestemate fie și acele porunci!
Mă întreb, cum se întreabă destui
Dintre frații mei moți, de pe dealuri și lunci,
Unde sunt îngropate opincile lui,
Unde e îngropat Stăpânul de-atunci?
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu