joi, iunie 25, 2026

N-am scris niciodată versuri mincinoase...

 



 

N-am scris niciodată versuri mincinoase,

Să mă vând minciunii, n-am știut, nu pot!

Ce cumplit mă doare sufletul din oase,

Sufletul din gânduri și de peste tot!

 

Dulce e durerea ce din somn te scoală,

Ascult de pe cruce Alduitul Glas:

În zadar Pilatul vremii se tot spală,

Mâinile murdare veșnic i-au rămas...

 

„Criticii” degeaba vor să mă acuze,

Pentru cei ce pleacă, pentru cei ce vin,

Adevărul, Doamne, lasă-mi-l pe buze,

Cât mai stau în Viață să-l rostesc deplin!

 

N-am scris niciodată versuri cu minciuni,

Îmi aduc aminte din acele zile

De porunca Mamei, cea dinspre străbuni:

„Sfânt e Adevărul, să nu minți, copile!”

Joi, 25 Iunie 2026

 

Aud cu bucurie, ori cu jale

Pe bunul meu, slăvitul cititor:

Versurile tale sunt reale,

Ele mângâie și ele dor!

 

Am învățat din Munții de Acasă,

Înlăcrimați și-nviforați și ei,

POEZIA nu e mincinoasă

Pentru creștini, dar și pentru atei!

 

Așa precum am spus și spun mereu,

Cititorul meu să nu te miri,

Poezia vine de la Dumnezeu,

Ca Aerul pe care îl respiri.

 

De Adevărul ei, oriunde sunt,

Pe pământ n-am unde mă ascunde,

Atunci când scriu îi simt fiorul sfânt

În suflet și în gânduri cum pătrunde...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: