14
Septembrie 2013
Ferice
de cel care crede în tine,
ferice
de cel ce te poartă la sân,
de
semnul acesta nu mi-e rușine,
cum nu
mi-e rușine că sunt bătrân!
Cât de
mult mi-a fost drag din pruncie
când
mă rugam și-l făceam pe ascuns!
nu avea
voie copchilul să știe
de
Adevărul din el nepătruns...
Câtă
lumină e în numele sfânt,
cât
întuneric și câtă durere!
În
semnul acesta de pe pământ
e atâta
împăcare și Înviere!
Învățat-am
Semnul Crucii de la Mama,
Ca semnul
cel dintâi de punctuație-
Oriunde
mergi copile, tu ia seama
Ce mult a
suferit această nație!
Cu
Biblia-i străpunsă de pumnale,
Cu sângele
ce-a curs din ea șuvoi
Strămoșii
tăi au însemnat o cale
Și de
lumina ei să nu te-ndoi!
Ce nobilă,
ce trainică putere
Avură ei,
sărmani plugari și-oieri
Când se
rugau prin tainice unghere
În limba
asta, plină de tăceri.
Ce
teafără-i și dreaptă rădăcina,
Întreg
copacul pare un tumult,
În ochii
lor n-a scormonit rugina
De două
mii de ani și mai de mult
Și-oriunde-ar
fi prin viață să te duci,
Mânat de
vreme și purtat de soartă,
Tu nu uita
de Semnul Sfintei Cruci,
De Crucea
care vindecă și iartă...
