8 Februarie 2021
„Ai mierlit-o!” Doamne, ce cuvinte
Lipsite de respectul cel dintâi,
De bunul simț, să-i spui unui părinte,
Bolnav și-nlăcrimat, la căpătâi!
M-am uitat în ochii lui cu milă,
Ca orbul însetat după lumină
Și-acum când scriu mi-e jale și mi-e silă,
Cu ce-i, oare, sufletul de vină?
„Ai mierlit-o!” Vorbele ucid
Atunci când le rostești ca un blestem,
Bătrân de sunt, sub semnul de covid,
Copilul meu, de moarte nu mă tem!
Le-am auzit și cerurile toate
Și-au revărsat durerea peste mine,
Ce vremuri de-agonie ne-au fost date!
Apocalipsa n-auziți cum vine?
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu