17 Februarie 2021
-Restituiri-
Un tulnic mă tot mustră din lumină,
Cântecul orb prin sufletul meu scurmă,
Câte-amintiri mi le-au zidit în mină
Aceste vremuri, oare de pe urmă?
N-am să-nțeleg nici dincolo de moarte
Cu toată știința lumii la un loc,
De unde aceste uneltiri deșarte
Și până când bătaia lor de joc?
Acolo, împreună cu minerii,
Cum ne rugam pe-ascuns lui Dumnezeu!
Baie de-Arieș, zălog tăcerii
N-o să rămână-n veci cuvântul meu!
........................................................
Atât să nu uitați și nu greșesc,
De sufletul, ca lacrima curată,
De aurul și-argintul românesc,
Rugina nu se-atinge niciodată!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu