Joi, 25 Februarie 2021
Câte neamuri risipite-n lume,
Câte neamuri felurite sunt,
Ca nația pe care-o port în nume
Nu mai este alta pe pământ!
Vor spune unii: ce deșertăciune!
O Țară plină de avari și hoți,
O dezbinată, tristă națiune,
De la bătrâni și până la nepoți!
Și totuși o iubesc, ca nimeni altul,
Cum îmi iubesc lumina din grădină,
Cu tot adâncul și cu tot înaltul
Pe-altarul ei genunchii mei se-nchină!
De-aici mă știu, din Dacia străbună,
Cu Davele din piatră și din Dor,
Acolo-n Munți, când tulnicele sună
Și soarele suspină după nor...
Nicicând în viață nu mi-a fost rușine
Să-i spun aproapelui de unde vin!
Aici și Dumnezeu, din zări divine,
Nu mi-a fost un Dumnezeu străin!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu