15
Iulie 2015
Nu știu
cum sunt alții,
dar atunci
când scriu
aerul mă
arde,
parcă
sunt mai viu
și un
glas, același,
noaptea o
destramă,
îi aud
porunca-
să nu-ți
fie teamă,
vrednic e
cuvântul!
și lumina
cântă,
sufletul
mi-e gata,
gata
pentru nuntă;
mi se
umple trupul
de un
sfânt fior
și mă
simt ca apa
plânsă
din izvor,
când pe
lume setea
e tot mai
înaltă
și,
precum izvorul,
curgem
laolaltă,
pe-amândoi
ne cheamă
dorul
dinspre mare,
cine să
ne pună,
Doamne,
stăvilare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu