Sufletul...

 

„Sufletul are greutatea unei privighetori,

21 de grame...”

 

De copil mi-am pus această-ntrebare:

Ce-i sufletul? Întrebarea nu este-n zadar,

Sufletul meu- ca o privighetoare?

Deocamdată nimeni nu l-a pus pe cântar,

 

Cum n-a pus întunericul și nici lumina,

Ca Om ce sunt aici prin trupul meu

Îi aud și îi simt „suflarea,” divina,

Legământul dintre mine și Dumnezeu!

 

Sufletul nimeni nu poate să-l facă,

Zadarnic încearcă orice păgân,

Omul nu știe când vine, când pleacă,

Nimeni pe suflet nu e stăpân!

 

Oamenii se ceartă în van totdeauna,

Fiecare crezând în religia lui,

Suflet sau spirit nu e totuna?

Trupul fără ele pururea nu-i!

                   * * *

Mă simt şi eu deseori vinovat

Pentru sufletul ce mi s-a dat,

Întrebările lui îmi aşteaptă răspuns,

Niciodată vremea nu e de ajuns.

 

Alergăm, alergăm ca nişte făptaşi,

De atâta zgomot sinistru de paşi

Nu-i auzi glasul cum singur te cheamă

Sufletul tău, cel gata de vamă...

 

Adunăm prin gunoaiele vieții de toate,

Să ne fie hambarele îndestulate,

Pentru când, pentru care vremelnicie?

Pe furiș ne uităm peste gard cu mânie.

 

În bogatul acela ce silnic mă ştiu,

Nu-i nimic în afară de ceea ce scriu!

Mă simt vinovat, nu e vremea deplină

Pentru sufletul meu mistuit în lumină...

 

Nicolae Nicoară-Horia