E Ziua ta, Armată Română,
Fie binecuvântată Gloria ei,
Ziua aceea în veci să rămână
Ultima bornă înfiptă-n Carei!
E Ziua ta, Armată străbună,
Cât întuneric pe lume a curs,
Oștirea ta astăzi cine-o adună
Ca lacrimile risipite în
plâns?
E ziua ta, Armată vitează,
Din Imnul nostru ce curge
șuvoi
Măcar tu să rămâi trează
Și-așa dușmanii sunt printre
noi...
* * *
Stau cu Istoria-n brațe și
plâng,
Cine-a spus că bărbații nu au
voie să plângă?
Simt o durere ciudată sub
umărul stâng
Și pe zi ce trece e tot mai
nătângă...
Nu mai e nimeni să o-nțeleagă
Și gândul mă poartă departe în
Munți,
Te văd cotropită, Țara mea
dragă
Și dușmanii din tine sunt tot
mai mulți!
Pretutindeni zarea mi-e tristă
și frântă,
Tot mai surdă-i speranța de
care m-anin!
Aștept, mai aștept Ziua cea
sfântă,
Ziua eliberării de sub jugul
străin...
Ziua eliberării de sub jugul
intern,
Nici aceasta nu știu dacă mai
vine,
Gândul sub tâmple e tot mai
tern,
Speranța, Doamne, mi-e numai
la Tine!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu