Cresc amintirile...

 

Amintiri sunt toate pe pământ,

Învlăstărite pe aceeași roată

Și eu poate Amintire sunt

A unui înger care-am fost odată...

 

Văzându-te pentru întâia oară

Mi-am amintit de tine-Dor sublim!

Și-acum întreabă sufletul-fecioară:

Mirele meu drag, de când ne știm?

.......................................................

Amintire-i focul din poeme,

Dragostea ce arde-ntre cuvinte,

Amintiri vom fi noi la vreme,

De care cine-și va aduce-aminte?

 

Cresc amintirile

Precum

Crește iarba

Peste Satul meu,

Tot mai singur,

Mai bătrân de-acum,

Între Copilăria lui

Și Dumnezeu!

Cuvântul are gust

De veșnicie;

Tot mai aproape

De

Zarea

Albastră!

Ce-i dincolo,

Nimeni nu știe,

Cresc

Amintirile

În urma noastră...

 

Îmi bate luna tânără-n fereastră

Precum bătea adeseori discret,

Cresc amintirile în urma noastră

Și noi ne risipim în ele-ncet...

 

Cresc amintirile și-n umbra lor,

Tot mai spre asfințit și tot mai lungă,

Cuvintele nespuse azi ne dor,

Cine din ele oare ne alungă?

 

Așa cum sunt eu știu că le iubești,

Chiar dac'odată o să se întâmple,

Despre tăcere-acum să nu-mi vorbești

Și Dorul arde limpezit sub tâmple...

...........................................................

Închide-albumul și ascultă, doamnă,

Culcându-mi fruntea de poet la sân,

Cum cad acum lovindu-se de toamnă

Nucile din nucul cel bătrân...

 

Nicolae Nicoară-Horia