Puțină fericire mi-a fost dată,
Ca Râului ce-aleargă peste prund,
Mi-e dor de ochii, cei de altădată,
Mi-e dor copil în ei să mă ascund...
Mă-ntreb adeseori cu disperare:
La urma urmei, fericirea, ce-i?
E ruga mea când soarele răsare,
Mirosul sfânt al florilor de tei;
Cât încă hoinăresc aici prin lume
Și nu m-ațin în zarea nimănui,
Poemul care-l scriu, dictat anume
De îngerul trimis din slava Lui...
Nu am cerșit la nimeni, niciodată,
Nu i-am râvnit aproapelui un dram,
Destulă fericire mi-a fost dată,
Sunt mulțumit de câtă încă am...
Duminică, 11 Aprilie 2021
Nicolae Nicoară-Horia
Pictura: Vladimir Volegov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu