Ne-a mai rămas Iubirea și ea cu ochii triști,
Iar celelalte, toate, sunt tot mai în zadar,
Te bucură că sunt, mă bucur că exiști
Pe lumea asta plină de teamă și de-amar!
De la o vreme parcă nici voie nu mai are
Să mai iubească omul pe ființa lui cea dragă,
Ci vino, pune mâna aici, nu simți cum doare
Și sufletul și gândul din ființa mea întreagă?
Cuprinde-mă degrabă, ca pe un sfânt altoi
Și orice „distanțare” să nu ne mai oprească,
Ne-a mai rămas Iubirea de veghe între noi,
Ei nimeni, niciodată, nu o să-i pună mască...
7 Aprilie 2021
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu