Hai să scriem împreună un poem la întâmplare
Și cum stăm așa aproape, ea, ideea, o să vină,
Întrebam și eu odată, cremenea pe-amnar nu-l doare?
Cea de-a pururi născătoare de căldură și lumină!
Părul tău e plin de frunze, plin ți-e trupul de cuvinte,
Până nu cade târziul și tristețea peste sat,
Până când afară-i toamnă, până când mai sunt cuminte,
Hai să scriem împreună un poem de mult visat,
Hai să scriem împreună, eu cu ochii tăi din dor,
Care mă privesc nostalgici, tu cu gândurile mele,
Mie mi-au plecat cocorii și-au venit în locul lor,
Graurii flămânzi de struguri și de toate alte cele...
De ce râzi? Nu-i nicio glumă, tot ce spun e-adevărat,
Pipăie-mi, de vrei, cuvântul, spune, nu-i așa că sunt?
Și Poemul nostru tânăr și atât de minunat
Știu că n-o să fie gata, niciodată pe pământ...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu