Am iubit liniștea din copilărie
Și toată viața mi-a fost sete de ea,
Liniștea aceea rodnică, vie,
Liniștea dintre Leagăn și Stea!
Liniștea întotdeauna vine de sus!
Cum ne jucam împreună prin Munți
De la răsărit și până la apus,
Ca doi copii neastâmpărați și desculți...
Mi-aduc aminte, sfântă Poezie!
M-ai întrebat odată: liniștea, ce-i?
Și acum, când mâna mea te scrie,
Mi se umple sufletul de freamătul ei...
Duminică, 19 Septembrie 2021
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu