Nu mai pot să tac, să urlu-mi vine,
Crapă de durere piatra, lemnul,
Aud cum geme sufletul din mine,
Întotdeauna îi ascult îndemnul
Și sângele nu-i sânge, e cerneală
Ce clocotește-inima mea vie:
Ridică-te din oarba amorțeală,
Ia paloșul cuvintelor și scrie!
Despică întunericul de-afară
Și-alungă norii gata de furtună,
Cerne vremea lacrimi peste Țară,
Ori lăcrimează spinii din cunună?
Nu mai pot să tac, să urlu vreau,
Crapă de durere lemnul, piatra,
Nici liniște strămoșii nu mai au
Din Apusenii mei și până-n Tatra...
25 Septembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu